Connectat

4 legende urbane care au făcut înconjurul lumii și au speriat oamenii de-a lungul timpului

Halloween-ul se apropie, iar acest octombrie include o vineri 13 cu potențialul de a fi înfricoșătoare.

Așadar, cum e mai bine să te pregătești în avans pentru fiorii acestor zile, decât citind câteva legende urbane care au speriat oamenii de-a lungul timpului?

 

1. El Silbon

După cum se spune în Venezuela și Columbia, El Silbon este o poveste espre o creatură care a fost blestemată să părăsească Pământul purtând o pungă de oase.

Creatura a fost cândva un băiețel care a trăit împreună cu părinții lui în Venezuela. Fiind un singur copil, a fost răsfățat de părinții săi.

Din păcate, acest lucru l-a transformat într-o bestie pretențioasă. După ce a insistat că vrea să mănânce carne de cerb la cină într-o seară, a devenit extrem de furios atunci când tatăl lui nu a reușit să o obțină.

Așa că băiețelul și-a înjunghiat tatăl în stomac, i-a scos intestinele, și i le-a dat mamei lui să le gătească. Deși mama a pregătit masa, a devenit suspectă cu privire la aspectul cărnii.

Realizând ce făcuse băiețelul ei, l-a rugat pe bunicul acestuia să se ocupe de băiatul cel rău. Bunicul a biciuit băiatul grav, apoi a pus chili și suc de lămâie pe rănile sale.

După aceea, bunicul i-a dat băiatului o pungă pline cu oasele tatălui, și a pus o haită de câini pe urmele lui, fugărindu-l de acasă.

Chiar înainte ca haita de câini să omoare băiatul, bunicul l-a blestemat. Și acesta este felul în care creatura a apărut sub numele de El Silbon.

2. Desenul japonez sinucigaș

Cele mai deranjante legende urbane din lume provin adesea din Asia, iar unele dintre ele se transformă în filme de groază oribile.

O astfel de legendă este și cea a unei fete japoneze adolescente, care a realizat un desen frumos, al unei tinere frumos colorată care pare să te privească direct.

Adolescenta a postat fotografia online, și dintr-un motiv necunoscut, s-a sinucis după aceea. În curând, oamenii au început să comenteze în online că puteau vedea mânie în ochii tinerei desenate.

Alții au spus că buzele ei încercau să schițeze un zâmbet, și cu cât mai mult te uitai la ea, un cerc părea să se formeze în jurul ei.

Alte persoane au dus lucrurile și mai departe, spunând că sufletele nefericite care se uitau la acel tablou mai mult de 5 minute vor ajunge să-și ia viața.

3. Nykur

Caii sunt niște creaturi frumoase. Cu toate acestea, dacă vizitezi Islanda și vezi un cal gri, în picioare, lângă un corp masiv de apă, cum ar fi marea sau un lac, privește-i copitele.

Dacă se află în spate, atunci ai o mică problemă. Se spune că acest cal numit Nykur este o fiară care locuiește în apă, și uneori iese la suprafață pentru a atrage oamenii spre o moarte „apoasă”.

Pielea lui este lipicioasă. Dacă o persoană este fermecată de cal și îl încalecă, se spune că nu va mai putea coborî de pe el. În schimb, va fi târât de-a lungul casei sale subacvatice, și se va îneca.

Ca să scapi, trebuie să-i rostești numele calului ca să-l sperii și să se întoarcă înapoi în apă.

4. Copilul în scaunul înalt

Această legendă urbană este spusă peste tot în lume, dar se pare că rădăcinile sale sunt în Norvegia. Timp de mulți ani, un cuplu norvegian nu a mers într-o vacanță adecvată.

În sfârșit, într-un an, au găsit o bonă de încredere pentru băiețelul lor și au planificat o vacanță lungă. Când a venit ziua de plecare, dădaca a întârziat.

În cele din urmă, a sunat să le spună că mașina ei avea probleme. Cu toate acestea, a specificat că ar putea suna la un mecanic, ca apoi să ajungă acasă la ei, care era la 15 minute distanță.

Mergând pe încredere, cuplul a legat copilul pe scaunul său înalt, l-a sărutat de la revedere, iar apoi au plecat în vacanță, pentru că întârziau la aeroport. Au lăsat ușa din spate deschisă pentru dădacă.

O versiune a poveștii spune că dădaca a găsit ușa încuiată, suflată de vânt, așa că a presupus că tânărul cuplu a luat copilul cu ei, așa că a plecat.

O altă versiune spune că bona a fost ucisă după ce a lovit un camion în drum spre casă. Dar în orice versiune spusă, cuplul ajunge acasă și-și găsește copilul mort și umflat, încă legat de scaunul înalt.

 

loading...

Comentează